Un cuplu din Virginia, SUA, este, probabil, cel mai norocos cuplu din lume. Calvin and Zatera Spencer au câștigat la loterie de trei ori într-o singură lună, aceștia devenind astfel milionari în dolari, informează Fox News.
Cei doi au câștigat 1 milion de dolari pe data de 12 martie, după ce au ghicit cele cinci numere norocoase la jocul denumit Powerball.
La mai puțin de două săptămâni, cei doi au mai câștigat 50.000 de dolari, după ce au jucat la Loteria din Virginia. Norocul celor doi nu s-a oprit însă aici. La doar o zi după cel de-al doilea premiu, Calvin si Zatera au mai câștigat un milion de dolari, de data aceasta după ce au cumpărat un loz răzuibil de la un magazin non-stop.
„A căzut din cer, o binecuvântare venită din cer”, au fost primele cuvinte în momentul în care i s-a înmânat primul cec în valoare de 1 milion de dolari. Chiar dacă a câștigat peste două milioane de doalri în doar două săptămâni, bărbatul a spus că va continua să joace la loto.